
🐕 Părul mort iese, blana rămâne
Treci peria prin blană în sensul firului, fără să apeși. Lamele curbate prind doar firele deja desprinse și subpărul care stă ascuns dedesubt, iar blana sănătoasă alunecă printre ele. După câteva treceri ai pe perie un ghemotoc de păr care altfel ar fi ajuns pe covor.
🤔 De unde vine tot părul din casă?
Câinii și pisicile își schimbă blana de două ori pe an, iar cei cu blană deasă pierd păr aproape tot timpul. Subpărul mort rămâne prins în blană, se adună în noduri și cade apoi câte puțin pe canapea, pe haine și pe covoare. O perie obișnuită netezește doar suprafața — nu ajunge la stratul de dedesubt.
🐱 Și pisicile o suportă
Vârfurile lamelor sunt rotunjite, așa că nu zgârie pielea. Mânerul moale, antialunecare, îți dă control și la mișcările mici, pe lângă burtă sau după urechi. Periezi 5–10 minute, de 2–3 ori pe săptămână, iar în perioada de năpârlire chiar zilnic.
🪮 Două fețe, două treburi
Peria are lame pe ambele părți. Partea cu lame mai rare desface nodurile și smocurile încâlcite — o folosești prima. Partea cu lame dese scoate apoi subpărul fin și netezește blana. Primești două perii: una mare pentru spate și flancuri, una mică pentru zonele delicate.
Recunoscuți pentru calitate
Produsul Magic a obținut în cadrul Galei Premiilor de Afaceri din România, o recunoaștere a dedicării noastre pentru calitate, inovație și excelență.